Dimineata printii devin broscoi – Jurnal de Grăsuță

Dimineata printii devin broscoi

I s-a imblanzit privirea. De fapt parca respira altfel de cand am zis eu “merg”. Doar respiratia si putin trasaturile i s-au schimbat, vocea i-a continuat la fel, imi spunea adresa si pe unde o sa o luam, conducea sigur pe el, privirea mult inainte rar o intorcea catre mine. As fi vrut sa il ating cu mana pe obraz, voiam un semn, imi parea deja rau ca am spus ca merg.

Era tot el, cu camasa alba, descheiata, maneci suflecate, sacoul aruncat lejer pe scaunul din spate, obrazul cu o barba de cateva zile.

Cand a parcat am simtit picioarele grele ca de plumb, o forta ma tinea in scaunul masinii.

  • E la etajul 3 mi-a spus.

  • Vreau sa merg acasa, am raspuns.

Respiratia lui putin intretaiata a fost singura reactie pe care am simtit-o. Apoi vocea lui, clara, ton egal, nu accentua nici un cuvant,

  • De ce iti este frica?
  • Nu e frica, dar nu mai stiu de ce sunt acum aici, cu tine. Vreau la mine acasa.

Si ca de obicei m-am arata descurcareata si sigura pe mine.

  • Caut un taxi, e greseala mea ca te-am lasat sa ma conduci pana aici. Ajung usor, nu e departe nu e nici o problema. E mai bine asa. Ma descurc, stai linistit, urca si deschide vinul, relaxeaza-te.

Ma auzeam vorbind mult si vocea nu era ca cea din capul meu, era sugrumata, joasa, se pierdea. Asta e, o sa plang daca mai stau langa el, o sa creada clar ca am problem mari. Ies acum din masina cat mai am ceva demnitate.

Ma apuca de mana.

  • Stai putin sa te linistesti, iti caut eu un taxi. Pleci cand vrei tu.

Cred ca asta spunea, eu auzeam doar inflexiunile vocii si simteam mana lui pe bratul meu. Am avut curaj sa intorc capul spre el. Ma privea intens, un zambet timid. Au tasnit, nu le mai pot tine, sunt pe obraz si coboara vertiginos spre barbie. Doamne sa nu ma si stramb, gura botita, ochii rosii, ce mai intalnire romantica. S-a produs inevitabilul, m-a atins usor cu mana pe obraz. Nu s-a ferit nu mi-a sters lacrimile.

  • Vinul e Bordeaux, mi-a spus.

Radea cand imi recita ca un sommelier despre vin,

  • Culoare rubiniu strălucitor profundă. Un buchet foarte elegant de fructe roșii cu o tentă de condimente. Pe cerul gurii, un atac rotund și catifelat. Un vin bine echilibrat, cu final lung, fructat și condimentat.
  • As vrea inainte un pahar cu apa rece am spus.

Locul nu era cum m-am asteptat. La intrare avea Concierge, lumina, plante. Apartamentul avea un mic birou, dormitor simplu, living cu o canapea confortabila. Doar draperiile mi-au atras atentia. Erau mov. Ca la mine acasa.

A pastrat distanta, m-a lasat sa ma misc in voie prin apartament, ma urmarea doar cu privirea. M-am rezemat de fereastra, nu simteam sticla rece dar parca acolo aveam aer. Vinul era cum a recitat el.

L-am simtit pe buze, cerul gurii, in stomac, in picioare si in expiratia lunga dupa ce am indepartat paharul de gura. Cautam cu privirea un scaun, un fotoliu, canapeaua era departe. Doamne sa nu ajung la podea ca nu trec de rusinea asta vreodata. Am plecat lasand greutatea pe cate un picior, privirea tinta la canapea, erau doar 2 metri, eu vedeam 20. M-am lasat usor sa alunec pe canapea, langa brat, ma tineam de pahar la propriu. A doua inghititura imi putea fi fatala, dar ma simteam curajoasa acum ca eram asezata.

  • De ce tremuri, m-a intrebat.
  • Vinul, oboseala, tensiunea.

Tu, as fi vrut sa ii spun. Mi-a luat paharul si m-a imbratisat prelung. Camasa alba, barba, mirosul fin, mainile lui, lumina difuza, Am strans pumnii, sa nu imi alunece mainile spre nasturii camasii lui. Si-a apropiat buzele de obrazul meu, simteam aroma de la vin pe buzele lui, parca ramasese o picatura si culoarea rubinie, era asa simplu sa ating cu buzele mele urmele de vin de pe buzele lui.

  • Iti las patul meu in noaptea asta. Te duce George dimineata. Eu dorm pe canapea. Termin vinul.

M-au trezit cuvintele lui. Eram brusc curajoasa, era clar ca Roma a fost o intamplare.

  • Nu e ok sa te chinui pe canapea, vino in pat sa dormi linistit.

Mi-a raspuns pe un ton serios,

  • Cu tine in pat nu mai pot doar sa dorm, nu in seara asta.

Traiasca Roma am vrut sa strig. Chiar am crezut ca mi-au iesit cuvintele pe gura. Dar nu, taceam. M-am indreptat spre dormitor, in drum am luat cu 2 degete paharul de vin. Am aruncat hainele, pe toate. Am pus un halat de baie pe mine, avea mirosul lui. Am dat efectiv pe gat restul de vin, eram hotarata sa ma intorc in living. La usa m-a parasit curajul, m-am ghemuit pe podea cu genunchii stransi la gura, cu pumnii inclestati si mi-am dorit din tot sufletul sa fiu la mine acasa. Cred ca am facut zgomot in cadere. A intrat brusc in camera, s-a lasat jos langa mine.

  • Te-ai lovit, m-a intrebat.
  • Nu dar ….

Au fost ultimele cuvinte pe care le-am putut rosti. Buzele lui s-au asezat linistit si sigur peste ale mele. Mainile mele s-au indreptat fara rusine catre nasturii camasii lui. Am inchis ochii. Simteam: “Pe cerul gurii, un atac rotund și catifelat. Un vin bine echilibrat, cu final lung, fructat și condimentat”.

Si dimineata printii se transforma in broscoi … dar nu si in povestea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *